In perioada aceasta am avut parte de o sesiune de angajari la Pion Media (pentru cei care inca nu stiu, Pion Media este unul dintre proiectele mele, agentie de branding & marketing digital in care zilnic ne jucam cu si pentru branduri).
Astazi am avut parte de o surpriza: in filele calculatorului prafuit de timp am gasit un articol pe care l-am scris candva, dar nu a apucat sa simta atingerea soarelui pana acum. Si cum afara e o zi minunata de Septembrie, e momentul oportun sa il scoatem in lume! Asa ca, dragii mei, iata-l!
Zilele trecute s-au intamplat diverse lucruri care m-au facut sa imi aduc aminte de faptul ca vroiam sa scriu acest articol acum mult timp. Este un articol cu si pentru angajati (si nu numai). Ca sa definim si mai specific, este vorba despre angajatul care lucreaza intr-o firma oarecare. O sa va spun pe scurt 2 povesti.
De-a lungul timpului am auzit fel si fel de ganduri - exprimari ale cuvantului "fericire": o sa fiu fericit(a) cand o sa am bani, cand voi schimba locul de munca, cand o sa devin mama, cand o sa termine copilul meu cu examenele, cand o sa scap de parinti, cand o sa am propria masina, cand scap de perioada asta grea, etc.
A trecut ceva vreme de cand n-am mai publicat. Poate ca m-am lasat purtat de valul vietii, poate ca am vrut pur si simplu sa fac alte lucruri. Insa o intamplare de astazi m-a miscat intr-o asemenea maniera incat nu pot sa ma abtin din a scrie.
A fost odata ca-n povesti, in jungla amazoniana, un leu cu puiutii lui. Natura era blanda cu ei, pe teritoriul unde locuiau. Ii ocrotea si le oferea tot ceea ce aveau nevoie. Hrana gaseau din belsug, copacii de tot felul si vegetatie bogata erau locul perfect pentru a se juca.
Acesta este cadoul pe care l-am primit de la o persoana speciala in cadrul unui curs. Impreuna cu cativa oameni minunati am realizat un "test" pentru a evidentia cum fiecare dintre noi vede diferit aceeasi pata de culoare (cu aplicare in viata reala: atunci cand crezi ca intelegi foarte bine realitatea celuilalt, mai gandeste-te o data!).
Pe 23 decembrie 2015 am experimentat ceva foarte frumos. In jurul orei 18, in casa scarii au inceput sa se auda niste colindatori. Insa nu erau genul de colindatori cu care eram obisnuit. Pana atunci pur si simplu nu deschisesem nimanui (in anul respectiv).